Chipul veacului

Posted on August 26, 2010

3


Spiritul veacului este şi se reproduce ca un confort cultural bazat pe o medie a comportamentelor acceptate, tolerate ori mutual ignorate. Nu se rezumă însă la asta. El beneficiază de imunitate în faţa oricărui atac de pe un front ideologic direct deoarece e definit prin circumstanţialitate şi abstractizare. Rezultă de aici că o potenţială confruntare cu spiritul veacului va trebui să vizeze mai întâi conceptul şi apoi manifestările mai mult sau mai puţin individuale ale acestuia. Urmează o aparentă contradicţie. Imunitatea ideologică nu poate fi înlăturată pentru că spiritul veacului e susţinut de realitatea faptelor ce-l compun, iar nevoia de certitudine vine imediat după nevoile umane primare. Menirea unui atac conceptual, stârnit de inadvertenţele faptice este să izoleze şi să devalorizeze părţi din chipul veacului. Problema este că spiritul veacului acceptă nominal contrariul său…astfel, orice idee de rebeliune, protest manifest, partizanat nu atrage decât zambete cu tâlc. El e tonomatul de normalitate, drept pentru care nu poate fi eliminat.

Spiritul veacului urmează în mod absolut deviza comunistă: ,, de la fiecare după posibilităţi, la fiecare după nevoi”. O posibilitate ca cele amintite mai sus, la îndemâna oricui, este bârfa. Bârfa produce normalul prin faptul că legitimează socializarea zvonului (E valabilă şi formularea: ,,bârfa produce legitimarea prin socializare a normalului”). Pe lângă asta, “toată lumea”, “vecinii”, “aşa e lumea”, “doar n-oi fi tu mai cu moţ” sunt furnizorii normalului în fiecare epocă. Nebunii şi copiii sunt singurii pentru care spiritul veacului e nul. În rest, singura şansă e să nu te potriveşti chipului veacului. Punct.

Dacă vrei să fii quijotian, ia în calcul ostracizarea, atât de normală încât nimeni nu va băga de seamă. Lumea nu are nevoie de ciudaţi; îi tolerează folosindu-se de dreptul de a fi dezinteresată. Normalul trebuie să fie congruent cu el însuşi, asta e legea lui. Rezistenţa, nepotrivirea se alimentează în forurile interioare, personale. Nu ştiu dacă a nu te potrivi înseamnă a te împotrivi, dar asta ar fi singura posibilitate de refuz.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.(Mihai Eminescu,
Glossa)

Notă! În ciuda lipsei exemplelor, textul este unul foarte practic, gândit în multe nopţi. Geneza lui se găseşte în evenimentele din ultima vreme la care au luat parte, voit sau nu, doi prieteni, C şi V. Aceşti prieteni s-au aflat în imposibilitatea de a-şi argumenta punctul de vedere în faţa altora, ca urmare a diferenţelor culturale (ideologice) de înţelegere a normalului.

Advertisements
Tagged: , ,
Posted in: Personal views