DSO 2. Scenografie şi distribuţie organizaţională

Posted on January 20, 2010

0


În postul DSO 1 prezentam munca drept o activitate productivă însoţită de o performare a unei rutine, a unui rol. Scenografia organizaţională încearcă să evidenţieze distribuţia rolurilor şi a performărilor în mediul de lucru. Prima împărţire a conceptului se face pe verticală: există performeri decidenţi şi performeri executanţi. Decidenţii sunt angajaţii cu funcţie de conducere, executanţii sunt cei fără funcţie de conducere. Specificitatea muncii fiecăruia şi nivelul la care o exercită determină un comportament dramaturgic specific, o prezentare a sinelui specifică.

Dacă avem în vedere Piramida nevoilor a lui Abraham Maslow şi citatul din Kurt Lewin  ,,fiecare din acţiunile noastre sunt subordonate nevoilor proprii iar exprimarea comportamentală se produce numai după ce ne organizăm peisajul în acord cu obiectivele şi intenţiile noastre”, devine predictibil comportamentul dramaturgic al performării rutinei specifice poziţiei, statusului.

A doua împărţire a scenografiei în contextul muncii se face pe orizontală: între angajaţii cu aceeaşi poziţie. Competiţia şi nevoia de a fi apreciaţi de superiori produce actori în urma performării muncii.

O a treia înţelegere a termenului este nuanţată de relaţia intern-extern. Tipul de comportament pe care îl reclamă raportul angajat-client face ca o parte a muncii să implice emoţiile, negocierea, ,,o faţadă de rol” îmbrăţişată atât de clienţi cât şi de angajaţi. Consonanţa cu rolul, mai ales în mediul intern este imperioasă: un merchandiser trebuie să fie mereu serviabil, chiar dacă nu există pe stoc produsul cerut de client, trebuie să se prefacă că îl caută mai întâi şi apoi să dea un răspuns negativ, etc. Trainingurile privind comportamentul faţă de ,,clienţii noştri, stăpânii noştri” sunt pline de sugestii/soluţii dramaturgice pentru o relaţionare eficientă între cele 2 părţi.

O a patra împărţire dramaturgică a organizaţiei este cea spaţială. Erving Goffman propune două spaţii: backstage şi front-region. Fiecare regiune are status-quo-ul ei atât în împărţirea pe verticală, orizontală cât şi în raportul interior-exterior.  Să luăm exemplul unei bănci: regiunea din faţă este reprezentată de front-office, regiunea din spate, de back-office. Publicul are acces vizual doar la activitatea din front region. Ghişeurile regiunii din faţă au suferit transformări ca urmare a deschiderii faţă de clienţi: îmi amintesc de ghişeurile Bancoop care erau aproape nişte fortăreţe. În schimb, ghişeurile Raiffeisen Bank sunt mai degrabă nişte mese unde clientul este invitat şi unde un consultant se ocupă de problemele lui. Un alt exemplu de limitare a percepţiei între cele două regiuni este fumuarul (profesorilor) în şcoli, ascuns privirilor elevilor prin geamuri mate, uşi, etc. Dacă ar fi văzuţi de elevi, relaxaţi, cu atitudini poate neglijente, le-ar scadea impactul la cursuri. Poate cel mai bun exemplu în ce priveşte status-qou-ul fiecărei regiuni este supermarketul: status-quo-ul regiunii din spate (recepţie marfă) nu poate fi încălcat de un actor din regiunea din faţă şi cu atât mai mult de un actor ne-membru (client). Expertiza angajatului din regiunea din faţă (raioane, case de marcat) nu poate fi pusă în discuţie de angajaţii backstage-ului.

Foarte multe aspecte organizaţionale au corespondent în dramaturgia socială, conştientizarea şi învăţarea corectă a practicării lor este cu siguranţă un pas înainte în limitarea conflictelor, în menţinerea unui climat benefic la locul de muncă.

Advertisements
Posted in: Comunicare, HR