Iisus Hristos-manager sau lider?

Posted on September 8, 2009

0


Un exercitiu de seminar deosebit de interesant pentru cursul de Management (an III) a fost  prezentarea unor personalitati istorice conform unei grile prestabilite. Exercitiul trebuia sa scoata in evidenta calitatile de lider si/sau manager ale respectivelor personalitati: filosofi, monarhi, conducatori/fondatori de miscari religioase, conducatori militari, etc.

Iisus Hristos, fondator al unei miscari religioase, crestinismul, a starnit cele mai multe controverse: desi era o tema pur laica, subiectivitatea abordarilor a afectat enumerarea elementelor de lidership si/sau management regasite in viata si activitatea lui Iisus. Desi aplicarea unor criterii teoretice specifice managementului peste activitatea Mesianica poate parea un demers fortat, speculant sau inadecvat, rezultatul este cat se poate de interesant. Intr-o ordine aleatoare, se poate spune ca Iisus a adoptat un lidership transformational (a pus la baza relatiei sale cu discipolii acceptarea unui scop comun, internalizarea acestuia si propagarea lui) in ciuda faptului ca li s-a promis o rasplata, ceea ce ar face referire la lidershipul tranzactional (relatia de colaborare privita in termenii unei tranzactii, fara implicare afectiva deosebita, fara a tine cont de cealalta parte implicata). Iisus a fost mai mult un lider decat un manager: liderul este autorul viziunii, a misiunii pe care managerii le implementeaza. Liderul are priza la public, mesajul lui provoaca contagiune mentala multimii, liderul investeste cu autoritate pe cei din subordine, liderul isi aduna in jurul lui discipoli. Elementele care-l fac pe Iisus un lider sunt multe, mai ales daca se analizeaza situatiile prezentate in Biblie ce il au ca protagonist.

Calitatile de manager ale lui Iisus se regasesc in faptul ca a delegat autoritatea discipolilor, a pregatit echipe si apoi le-a trimis in lucrari mesianice. A fost un manager democrat: ,, cine vrea sa ma urmeze…”, a dat dovada de putere de convingere, a inspirat incredere, a fost un exemplu pentru discipoli (a beneficiat deci si de autoritate deontica si de autoritate epistemica).

Un aspect foarte important ce ingreuneaza catalogarea Lui ca fiind mai mult lider sau mai mult manager este contractul psihologic stabilit intre El si ucenici si generalizand, intre El si toti cei care Ii urmeaza invataturile.

***Aceasta postare este limitata si nu are pretentia univoca  a conventionalitatii intre elementele analizate. Este doar un punct de vedere totalmente laic. Prin prisma Crestinismului unii vor vedea clar ce se afla de fapt in spatele unor exprimari de mai sus si ma vor contrazice…nefondat, deoarece aspectele sunt incomparabile, nediscrepante. Nu vreau sa reduc activitatea Mesianica la cateva concepte teoretice pentru a-i minimiza importanta si nici macar pentru a o face mai umana prin comparatie, insa Omul Iisus Hristos a fost un lider si un manager in acelasi timp.***

Advertisements
Posted in: Personal views