Am tratat subiecte legate de mediul organizational, sociologie, HR, social media, diverse. Blogul mi-a adus prieteni, colaboratori, parteneri; m-a pus in ipostaze placute, m-a valorificat, mi-a dat o noua directie profesionala.

Din ianuarie 2011 ma gasiti pe noul blog, cristiariton.ro. Va astept cu interes, cu angajamentul postarii unui continut de calitate!

Va multumesc pentru fiecare vizita, articol citit, comentariu, pentru fiecare distribuire pe retelele sociale!

Cristi Ariton

Multumesc, Andreea!

Am găsit pe un blog un articol care m-a făcut să mă gândesc serios dacă să mă angajez sau nu într-o companie care nu are paznic la intrare, preferabil un dulap 2×2 bigies (BGS).  Judecaţi şi voi următoarele paragrafe şi spuneţi dacă aţi chema la interviu un astfel de candidat:

“Cu o drujbă. Pentru că ştiu ce efect are asupra psihicului oamenilor. Indiferent de situaţie, dacă le-ai porni o drujbă sub nas, ai putea să-i convingi mai uşor să facă orice pentru tine. Aşa că poţi să uiţi de muncă, optimism, persistenţă şi de umilinţe. Singurul lucru de care ai nevoie pentru a-ţi atinge orice scop este o drujbă cu plinul făcut şi cu lanţul ascuţit.”

„Bun. Acum, chiar dacă aş dispune de o drujbă, mi-aş căuta în continuare un job. Numai că m-aş prezenta cu ea la fiecare interviu de angajare. Efectul ar fi garantat. Astfel aş scăpa de frustrările pe care mi le creează întrebările stupide de la interviuri, oamenii care se ocupă cu recrutarea, dar şi metodele lor penibile. Şi mai mult ca sigur, mi-aş găsi un loc de muncă mult mai uşor. Doar cu o drujbă.”

„Poliţiştii ar reprezenta un capitol aparte în tentativa mea de a rezolva problemele umanităţii. Şi asta pentru că mi-aş folosi imaginaţia pentru a găsi moduri cât mai atroce pentru a-i ciopârţi, cu drujba, bineînţeles.”

„În schimbul unor sume modice i-aş ajuta pe suporteri să scape de patroni insuportabili, pe angajaţi să scape de şefi nesuferiţi iar pe studenţi şi pe elevi, să se debaraseze de profesori recalcitranţi. Da, lumea ar fi un loc mai bun dacă aş ajusta-o un pic cu o drujbă.”

În final, câteva întrebări ,,potenţatoare de mister haşerist”: e justificată căutarea candidaţilor/angajaţilor pe Google, Facebook, Blog, Twitter, forumuri? Aduce căutarea un plus? E legitimă?

În primă fază, “companiile” pot urmări traiectoria linkurilor, comentariilor, postărilor în rândul prietenilor (să fiu mai realist/rezonabil, e suficient să fie urmărit buzz-ul creat de influenceri). Odată ajunşi aici, se poate identifica o altă categorie de ,,prieteni” valoroşi pentru ,,companie”, reprezentată de cei care comentează postările influencerilor. Fie că este pozitiv ori negativ, feedbackul rezultat e o materie primă consistentă.

Un beneficiu al noii functţii, ce poate fi speculat în interesul recrutării & HR brandingului, este că ea permite identificarea şi urmărirea fanului/prietenului care e cel mai ataşat de ,,companie”, care distribuie cea mai mare cantitate de informaţii despre companie. Terminologia în domeniu numeşte această persoană ,, social media evangelist”. Ea poate fi folosită pentru business în două scopuri: fie este cooptată în echipă, fie este contractată în scopuri publicitare, fiind remunerată pentru ataşamentul faţă de ,,companie” şi pentru promovarea imaginii/produselor acesteia. E drept, activitatea de research în cazul acesta reclamă un volum mare de muncă, însă e necesar, ca şi companie, să îţi cunoşti ,,gurile” rele sau bune de pe Facebook.

Provocarea a venit de la Vali, drept pentru care postul i se dedică. Sper ca frământările lui să îşi găsească rezonanţe pe wall. Aleator şi incomplet, iată câteva idei!

Argumente:

-Facebook este o platformă de socializare, informare, promovare. În esenţă, Facebook înseamnă microblogging şi socializare.

-Facebook este “independent de manifestările sale individuale”(Durkheim) dar lasă posibilitatea amprentei personale. Tu îţi faci experienţa bună sau rea, nici un user nu poate să interfereze cu proiectul tău.

-Facebook înseamnă socializarea cu trendul. Este o frescă a trendurilor. A socializa cu trendul înseamnă a evalua critic manifestarea unui curent cultural (în sens sociologic) şi încadrarea în propriul sistem de gândire, în obiectivele personale, planuri, dorinţe. Procesul presupune anticipare, analiză, înţelegere, prelucrare, internalizare sau respingere. E o algebră socială ce îţi fortifică procesul de luare a deciziilor, ce îmbunătăţeşte spectrul de înţelegere a relaţiilor interumane.

-Facebook este un laborator social. Este un mediu de cunoaştere şi simulare a socialului. Poţi observa cum se formează un lider, o opinie, rezistenţa la zvon, cum se manifestă activităţile sociale şi civice, patriotismul, rasismul, etc. Poţi analiza tipare de comportament şi stereotipii pe care le poţi instrumenta în interes personal, profesional.

-Facebook înseamnă o colecţie interactivă de cărţi de vizită. Ţine doar de tine să primeşti permisiunea de a le folosi. Ca avantaj, îţi poţi monitoriza contactele, identificând momentul optim de colaborare, contactare, etc.

Facebook îţi mediază accesul la elite. Scriitori, pictori, bloggeri, jurnalisti, lideri politici, critici, etc. Cultura vine direct de la sursele care contează pentru tine.

-Facebook este un accelerator de particule sociale. Poţi surprinde cel mai bine ciclul de viaţă al curentelor, ideilor, practicilor, comportamentelor. Din acest motiv, Facebook îţi dezvoltă capacitatea de a opera strategii în timp real, îţi dezvolta spontaneitatea strategică (capacitatea de a surprinde o posibilitate de dezvoltare şi de a opera în timp util schimbarea). Aceste aspecte îţi determină paternuri de acţiune. Consider asta o deprindere ce ar trebui să se regăsească la orice sociolog, psiholog, om de marketing.

Nu sunt un misionar Facebook, sunt mai degrabă un moderat. Orice lucru poate fi folosit spre bine sau spre pierderea timpului. Totuşi, recomand Facebook pentru o raportare potrivită vizavi de creaţiile mai mult sau mai puţin spontane ale societăţii.

Ce mă bucură enorm e creditul pe care Manafu l-a acordat articolului meu postându-l pe blogul lui.  Pentru cei interesaţi, îl găsiţi manafu.ro .

E mai uşor să despici un atom decât să schimbi un obicei. Clubul ŞANDRU a curăţat Rezervaţia Dealul Perchiu de zeci de ori, a pus pancarte, avertizări, semnalizatoare…obiceiul prost nu s-a schimbat. Iuli a cerut o legitimaţie, ,,că mă duc eu, stau acolo şi le dau amenzi”; nu puteam risca să-l lăsăm să fie bătut. Mai grav, sutele de saci plini cu deşeuri au rămas 2 zile la marginea rezervaţiei aşteptând ca Primăria să se ţină de cuvânt şi să-i ridice.

Ce vreau să spun e că Let’s do it, Romania nu a făcut decât să mai dea o pastilă unui corp bolnav. Din păcate, campania nu va fi o reţetă ci doar o pastilă. Aş fi vrut să fie ca la Înviere…fiecare să plece luminat/cu lumină acasă. Însă, românul nu are organ cultural care să vibreze eco. Ştie că nu e bine să arunce gunoaiele aiurea dar ştie şi că demnitatea lui nu-i permite să se lase ‘’luat de prost’’ de următorul concetăţean care va face un grătar în acelaşi loc şi care, cu siguranţă va fi el însuşi ,,un gunoi, dom’le’’.

La polul opus, Norvegia nu cunoaşte termenul ECOLOGIZARE aşa cum îl cunoaştem noi. Pentru ei, ecologizare înseamnă limitarea poluării prin: trecerea de la energii poluante la altele noi, nepoluante (vânt, valuri, etc), impozite mari pentru cei ce poluează,  lichidarea poluatorilor de mare risc, etc. A recicla şi colecta selectiv deşeurile e o practică veche în fiecare familie. Pe stradă, nu am văzut un gunoier, maturator, etc. Nu există gunoaie pe la colţuri, prin parcări, pe lângă borduri, pe traseele din păduri, bidoane în lacuri. Norvegia e a lor şi ei o vor curată. Norvegia e oglinda lor şi nu mă miră solidaritatea şi responsabilitatea de care dau dovadă, atât de natural încât nici nu sunt considerate criterii. E normal!

Sa exemplific puţin responsabilitatea şi solidaritatea la norvegieni.

La ora 7 :50, în intersecţiile din drumurile spre şcolile primare, un ,,elev de serviciu’’ se postează cu un fanion în mână, purtând o vestă reflectorizantă. Opreşte circulaţia de fiecare dată când colegi de-ai lui apar la zebră. Nu contează dacă e semafor sau nu, dacă plouă, dacă se formează ambuteiaje-el opreşte circulaţia după bunul lui plac, colegii trec, toată lumea zambeşte, nimeni nu claxonează. Luni ploua uşor, dar copila de 1 metru şi un zambet era la post.

Îmi e teamă să mă gândesc la un asemenea caz în România. Îmi şi imaginez o mamă crizată în biroul directoarei şcolii, timp în care tatăl îl ţine de guler pe diriginte :

,,Idioţilor, îmi nenorociţi copilul ! Il transfer la altă şcoală ! Da’ cine a mai pomenit, să stea copilul meu în strada ca să treacă alţii?? Da al meu e mai prost, sau n-am înţeles?!? Eu plătesc fondul şcolii ca să stea în şcoală, nu pe stradă, sluga altora…….” nu are rost să mai continui exemplul.

Aş mai avea multe de scris, dar sunt apucat de o groază impotentă în a mai simţi soluţii sau luminiţe la capatul tunelului de plastic abandonat.

P.S În Norvegia, un pet gol valorează 11.5% din valoarea produsului iniţial (Coca-Cola de exemplu).